formarea unei amintiri a fost imortalizată pentru prima oară cu tehnici microscopice în creierul unor şoricei, cu prim-plan pe reorganizarea sinapselor. Atunci când se formează o amintire, la nivelul sinapselor ce pun în legatură neuronii are loc o consolidare a structurii podului sinaptic prin intermediul producerii de noi proteine.
informaţia nr. 2: în corpul uman există un element care fixează amintirile. Se află în zona de deasupra nasului şi fixează amintirile pe termen lung.
Recorderul acestui gen de amintiri funcţionează pe timpul nopţii, procesând amintirile formate de-a lungul zilei la o viteză ultra-rapidă pentru a le fixa în memorie într-o manieră cât mai durabilă. Viteza gândului se accelerează pe timpul nopţii la nivelul cortexului prefrontal median.
informaţia nr. 3: în 20 de ani, toată viaţa, sub formă de conţinut digital, va încapea într-un echipament electronic cât un cub de zahăr. Sub titulatura Memories for Life (M4L) se regăseşte un grup de cercetători – specializaţi în computere, psihologi, neurologi şi sociologi – care studiază utilitatea informaţiilor digitale ce populează computerul - numărul infinit de date din conturile MySpace, Flickr şi YouTube, historyul browserului web care conţine comportamentul online al fiecărui utilizator, memoriile echipamentele cu receptor GPS care reţin fiecare pas făcut în lumea reală.
Gordon Bell îşi dedică viaţa, din 1998, proiectului MyLifeBits, destinat înregistrării tuturor evenimentelor personale în format digital. Toate pozele şi documentele sale sunt scanate şi salvate, iar conversaţiile sunt înregistrate cu un reportofon. Computerul lui reţine toate e-mailurile, paginile web accesate şi mesajele online. Chiar şi activitatea mausului şi a tastaturii este memorată. În timpul zilei, Bell poartă la gât o cameră care face automat poze, pentru a documenta întâmplările. Cu aproape zece ani de viaţă stocată pe hard disk, Bell îşi vede baza de date personală ca o extensie sau chiar ca un surogat al identităţii sale şi este foarte decis în legatură cu destinaţia acesteia: să fie disponibilă urmaşilor peste 10, 20 sau 50 de ani.
Sigur, pentru popularizarea înregistrării vieţii e nevoie de un sistem automatizat, de formate de stocare standardizate şi de software cu control vocal. Şi aplicaţii care să filtreze, ba chiar să uite informaţiile banale.
M4L vor să creeze ajutoare pentru memorie, ceva care să recunoască automat fiecare individ întâlnit pe stradă. Dacă deţin deja o poză cu tine, gadgetul te va identifica graţie unui soft de recunoaştere a feţei. Sau poate vei purta un senzor care-mi va trimite informaţiile pe care vrei să le ştiu despre tine. Poliţia ar putea să se ghideze după amprentele digitale când urmăreşte un criminal, prezentând apoi amintirile lui digitale ca probă la proces.
informaţia nr. 4: te simţi urmărit. în 2004, LifeLog, un proiect de cercetare similar cu M4L, a fost închis. şi membrii acestei organizaţii începuseră să studieze posibilitatea de a înregistra toate informaţiile din viaţa unui om în format digital. Militanţii pentru drepturile civile au condamnat proiectul ca fiind o încercare de tip Big Brother. Probabil la scandal a contribuit şi faptul ca proiectul a fost derulat de DARPA, ramura de cercetare a departamentului de apărare al SUA. Pentru a se asigura că M4L nu va avea aceeaşi problemă, organizaţia britanică cercetează minuţios problema drepturilor şi a intimităţii acestor date. O ipoteză afirmă ca odată cu colectarea datelor vor aparea companii dedicate gestionării amintirilor digitale, un fel de bănci de identităţi.
informaţia nr. 5: a fost inventat un procesor destinat să înlocuiască printr-un device zona de creier responsabilă cu crearea amintirilor. Implantul ar interacţiona direct cu neuronii din hipocamp, regiunea unde se reprogramează memoria de scurtp durată. Când hipocampul este afectat, de pildă în cazurile de atac cerebral sau de Alzheimer, pacienţii îşi pierd capacitatea de a-şi forma amintiri pe termen lung. Cipul ar putea trece peste ţesutul distrus, ar prelua semnalele electrice şi ar restabili funcţia de memorare pe termen lung. Prin studierea circuitelor neuronale din hipocamp, au fost calculate modele matematice pentru modul de procesare a semnalelor electrice. Aceste modele permit cipului implantat să primească şi să proceseze un semnal la fel ca ţesutul viu.
în 2004, cipul a fost montat pe o bucată de creier de şoarece păstrată vie prin proceduri artificiale. Implantul a stimulat neuronii din ţesut, iar emisiile electrice au fost comparate cu cele naturale. S-au potrivit în proporţie de 95%. Acum, planul este să reproducă rezultatul la şoareci vii şi apoi la maimuţe.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu