in timp real

Nu degeaba începe cu

2009-10-21T16:01:00.000-07:00

moto:

When a horse falls, foam comes out of its mouth. When it falls, the legs of the horse thrash and the horse is no good. So somebody shoots it. The horse turns into glue. A machine puts the glue into bottles and children squeeze the bottles to get the glue out and stick bits of paper onto cards. Glue gets on the children's hands and the children eat the glue. And the children become the horse

Her side of the Story: După sex, estrogenul a început să curgă cum curg gazele fierbinţi şi materia întunecată prin cosmos. Creierii se înecau în estrogen şi alţi hormoni ai agresivităţii, neuronii se grupau în insule încercând să se salveze din fluxul acid al feminităţii bolnave care înghiţea, înghiţea la greu. Părţile de creier inundate funcţionau în continuare, dar anormal, ca o maşinărie a morţii blocată pe foc automat.

Un grup de neuroni a reuşit să se salveze de hidrocefalie prin crearea unor insule de materie cenuşie care căptuşeau structura ososasă a craniului. Tot ce puteau face era însă să semnaleze erori în sistem. Descoperind incompatibilităţi între acţiunile sale, grupul de neuroni de gherilă a decis carantină prin autoizolare in spatiul (zonă de lucru, zonă de locuit). Carantina presupunea întreruperea temporară a oricăror legături cu exteriorul, până la stabilizarea sistemului. Creierul bolnav voia însă să comunice, să doară şi să împroaşte; făcea presiuni asupra grupului de gherilă care preluase controlul sistemului. Grupul era bulversat de de-ce-uri şi cu greu făcea distincţii între bine şi rău.

La una dintre şedinţele grupului de gherilă s-a luat decizia permiterii unei acţiuni care să ţină ocupat creierul bolnav până la stabilizarea fluxului hormonal. I se permitea, astfel, creierului bolnav să compună un colaj multimedia care urma să fie trimis prin curier pulărăului. Atât. No feed-back.

Hotărârea grupului a avut o singură motivaţie trecută pe foaia care purta numele de "NOTĂ DE FUNDAMENTARE":

"În cazul proiectului Individual Target Playlist Project, numit mai departe ITPP, nu am identificat niciun fel de motivaţii logice şi rezonabile în contextul socio-relaţional al posesoarei organului din care facem parte atât noi cât şi membrii infectaţi. Am decis totuşi să respectăm principiul majorităţii şi să permitem o modalitate nonagresivă de exprimare. Proiectul constă în alcătuirea unui simplu playlist care să conţină track-uri alese de creierul bolnav după bunul lui plac. Nu vom interveni în niciun fel în selectarea melodiilor, creierul bolnav va fi în totalitate responsabil de stabilirea genului şi ordinii pieselor. Vom tăia însă orice formă de comunicare (telefon, email, messenger, poşta scrisă) între neuronii afectaţi şi destinatarul pachetului ITPP"

Şi creierul bolnav s-a apucat de treabă. A drenat câteva circumvolutiuni să facă, un pic, loc de concentrare. Minimă, cat pentru un drag-drop eficient. Surplusul de estrogen rezultat în urma drenajului a fost înlăturat prin urechi, care, înfundate, au fost sursa unui efect sonor extrem de interesant, ca de studio de înregistrări.

Şi creierul dă-i. La inceput pulsa aşa

Neuronii de gherilă îl auzeau cum se frământa şi vorbeau între ei aşa

Uneori, pe stradă, creierul se simţea ca într-un film american, Drama | Crime, clarobscur, Wal-Mart, care începe sau se termină cam aşa

sau aşa

dintr-un monitor defect şi expirat moral al creierului bolnav se auzea un speeker slab cam aşa

de cele mai multe ori creierul bolnav se plimba prin autobuze aglomerate care miroseau a babe, da' nu-i păsa lui, asculta asta

Iar cand erau călătorii lungi, dintr-o parte în alta a bucureştiului, când trebuia să schimbe trei tramvaie şi metroul, asta

iar cand mai avea o statie pana acasa şi o lua pe jos printre blocuri, că oricum era aglomerat, asta

folosea sunetele astea pentru eventuale răni pe timpane

Punea videoproiectorul pe copaci şi se holba la asta

Şi iar autobuze cu moşi iritaţi care vorbesc despre Ceauşescu şi despre sistemul national de pensii timp în care la nivel cerebral maladiv se ascultă asta

alteori zilele sunau cam asa

când nu dădea comenzile necesare spălatului pe cap, chica lungă se aduna în şuviţe grase, stătea zile întregi închis în casă, improvizând mâncâruri cu griş, orez, legume congelate, soia sau năut, consuma ceai de salvie sau tei şi acarienii se adunau sub unghii.

Făcea un efort să iasă din casă prefăcându-se că e aşa

sau poate chiar aşa
Cand adoarme, zânele verzi a căror treabă este să împrăştie noaptea praf magic auriu care te face să zbori, se apleacă şi peste creierul bolnav, care bombăne aşa

Dar cel mai tare creierului îi place să se afunde aici

Unde e linişte şi calm. Unde nu mai se mai vede ca un amalgam haotic de întâmplări, istorii, contexte, cărţi, ştiri, traume, neclarităţi şi sinapse greşite. Unde nu mai aduce după el o reţea complexă de algoritmi de comportament şi legende pentru descifrat alte creiere. Aici poate fi urma fonică a unui bici electric, a unui ciocan cu compresie, a unui elastic. Poate fi viteza luminii. Poate fi

Au trecut mai multe luni de când creierul bolnav lucrează la playlist, care a luat mii de forme şi continuă să se schimbe. Frânturi de piese se înlocuiesc unele pe altele, întai se schimbă ordinea, mai bine merge aia după cealaltă, ba parcă nu sună bine niciuna împreună. La un moment dat fluxul dar-până-la-urmă-de-ce-fac-asta-?-adică-ok-,-o-better-propaganda-?-vreau-să-ştiu-că-nu-e-nimic-în-neregulă-cu-mine-?-vreau-să-trec-peste-asta-ca-şi-cum-nimic-nu-s-ar-fi-întâmplat-?-ce-s-a-întâmplat-de-fapt-?-ce-vreau-de-fapt-?-de-ce-spun-de-atâtea-ori-de-fapt s-a oprit. Varianta de playlist la care lucra, în momentul respectiv, creierul, se găseşte în C:\Documents and Settings\user\Desktop\ITPP\ITPP_1\ITPP_2\ITPP_3\ITPP_4\ITPP_5\ITPP_6\... .

A lăsat-o aşa, a apăsat burn, a pus cd-ul într-un plic şi a decis să îl trimită peste cinci ani, când chiar nu va mai avea niciun sens.

pam-pam

paranoid tech

2009-10-13T03:59:00.001-07:00

inteligenţa semafoarelor

2009-09-05T09:04:00.000-07:00

informaţia nr. 1: amintirile pot fi fotografiate. s-au observat în direct toate etapele moleculare ale inscripţionării unei amintiri în creier, realizând o fotografie a formării acesteia, cu ajutorul unei etichete fluorescente.

formarea unei amintiri a fost imortalizată pentru prima oară cu tehnici microscopice în creierul unor şoricei, cu prim-plan pe reorganizarea sinapselor. Atunci când se formează o amintire, la nivelul sinapselor ce pun în legatură neuronii are loc o consolidare a structurii podului sinaptic prin intermediul producerii de noi proteine.

informaţia nr. 2: în corpul uman există un element care fixează amintirile. Se află în zona de deasupra nasului şi fixează amintirile pe termen lung.

Recorderul acestui gen de amintiri funcţionează pe timpul nopţii, procesând amintirile formate de-a lungul zilei la o viteză ultra-rapidă pentru a le fixa în memorie într-o manieră cât mai durabilă. Viteza gândului se accelerează pe timpul nopţii la nivelul cortexului prefrontal median.

informaţia nr. 3: în 20 de ani, toată viaţa, sub formă de conţinut digital, va încapea într-un echipament electronic cât un cub de zahăr. Sub titulatura Memories for Life (M4L) se regăseşte un grup de cercetători – specializaţi în computere, psihologi, neurologi şi sociologi – care studiază utilitatea informaţiilor digitale ce populează computerul - numărul infinit de date din conturile MySpace, Flickr şi YouTube, historyul browserului web care conţine comportamentul online al fiecărui utilizator, memoriile echipamentele cu receptor GPS care reţin fiecare pas făcut în lumea reală.

Gordon Bell îşi dedică viaţa, din 1998, proiectului MyLifeBits, destinat înregistrării tuturor evenimentelor personale în format digital. Toate pozele şi documentele sale sunt scanate şi salvate, iar conversaţiile sunt înregistrate cu un reportofon. Computerul lui reţine toate e-mailurile, paginile web accesate şi mesajele online. Chiar şi activitatea mausului şi a tastaturii este memorată. În timpul zilei, Bell poartă la gât o cameră care face automat poze, pentru a documenta întâmplările. Cu aproape zece ani de viaţă stocată pe hard disk, Bell îşi vede baza de date personală ca o extensie sau chiar ca un surogat al identităţii sale şi este foarte decis în legatură cu destinaţia acesteia: să fie disponibilă urmaşilor peste 10, 20 sau 50 de ani.

Sigur, pentru popularizarea înregistrării vieţii e nevoie de un sistem automatizat, de formate de stocare standardizate şi de software cu control vocal. Şi aplicaţii care să filtreze, ba chiar să uite informaţiile banale.

M4L vor să creeze ajutoare pentru memorie, ceva care să recunoască automat fiecare individ întâlnit pe stradă. Dacă deţin deja o poză cu tine, gadgetul te va identifica graţie unui soft de recunoaştere a feţei. Sau poate vei purta un senzor care-mi va trimite informaţiile pe care vrei să le ştiu despre tine. Poliţia ar putea să se ghideze după amprentele digitale când urmăreşte un criminal, prezentând apoi amintirile lui digitale ca probă la proces.

informaţia nr. 4: te simţi urmărit. în 2004, LifeLog, un proiect de cercetare similar cu M4L, a fost închis. şi membrii acestei organizaţii începuseră să studieze posibilitatea de a înregistra toate informaţiile din viaţa unui om în format digital. Militanţii pentru drepturile civile au condamnat proiectul ca fiind o încercare de tip Big Brother. Probabil la scandal a contribuit şi faptul ca proiectul a fost derulat de DARPA, ramura de cercetare a departamentului de apărare al SUA. Pentru a se asigura că M4L nu va avea aceeaşi problemă, organizaţia britanică cercetează minuţios problema drepturilor şi a intimităţii acestor date. O ipoteză afirmă ca odată cu colectarea datelor vor aparea companii dedicate gestionării amintirilor digitale, un fel de bănci de identităţi.

informaţia nr. 5: a fost inventat un procesor destinat să înlocuiască printr-un device zona de creier responsabilă cu crearea amintirilor. Implantul ar interacţiona direct cu neuronii din hipocamp, regiunea unde se reprogramează memoria de scurtp durată. Când hipocampul este afectat, de pildă în cazurile de atac cerebral sau de Alzheimer, pacienţii îşi pierd capacitatea de a-şi forma amintiri pe termen lung. Cipul ar putea trece peste ţesutul distrus, ar prelua semnalele electrice şi ar restabili funcţia de memorare pe termen lung. Prin studierea circuitelor neuronale din hipocamp, au fost calculate modele matematice pentru modul de procesare a semnalelor electrice. Aceste modele permit cipului implantat să primească şi să proceseze un semnal la fel ca ţesutul viu.

în 2004, cipul a fost montat pe o bucată de creier de şoarece păstrată vie prin proceduri artificiale. Implantul a stimulat neuronii din ţesut, iar emisiile electrice au fost comparate cu cele naturale. S-au potrivit în proporţie de 95%. Acum, planul este să reproducă rezultatul la şoareci vii şi apoi la maimuţe.

...madonna, dacă aş mai prinde şi sfârşitul lumii...

2009-08-28T05:42:00.000-07:00

Scriu acest text ca să-mi rămână amintire de la madonna, unde am fost cu domnul Bota, administratorul blocului meu, fost turnător pe vremea comunismului, fiica sa şi fiica acesteia din urmă, o domnişoară negricioasă care a intrat acum la liceu, dar până să înceapă şcoala stă în faţa blocului şi scuipă seminţe în timp ce domnul Bota mai curăţă gardul viu şi mai bea o ţuiculiţă cu băieţii de la apometre care au sediul vizavi. Cu ei, de altfel, ne-am întâlnit la coadă la bere la madonna, ocazie cu care am observat că unul dintre ei, poate chiar cel mai alcoolic din gaşcă, are o relaţie cu pedichiurista de la un salon din cartier, o femeie care apreciază tehnologia modernă, preferă aspiratoarele Philips care au un umidificator pentru praf, însă iubeşte muzica mai veche, cum ar fi melodia aceea cu staaaau în unitate, faaaac târâş pe coate, pe care o foloseşte şi pe post de sonerie la telefon, amintindu-i, se pare, de un fost iubit care a prins armata obligatorie, după câte mi-a povestit când aşteptam amândouă la coadă la veceu la madonna.

Nu am stat cu familia Bota la concert, nu de alta, dar îi cunosc circumstanţial, aşa că am preferat să aştept venirea divei pe una din cele trei bănci din tânărul parc Izvor, alături de o altă divă, autohtonă, despre care, în urma research-urilor ulterioare pe google, înclin să cred că era însăşi pensionara porno. Cum amândouă am ajuns destul de devreme la concert, am avut timp să schimbăm două vorbe ca oamenii. Mi-a povestit că nu a ratat nici vizita lui Michel, pălăria pe care o purta acum o avusese şi atunci. Şapte coloane de jandarmi şi poliţişti s-au dat la o parte din faţa ei şi au lăsat-o să intre fără bilet, crezând că este din staff. Pe atunci nu erau telefoanele mobile, aşa că nu a făcut poze. Dar acum va face, de amintire. Cu un leu pot să-ţi scoată la xeroxul color detalii din poză şi să ţi le mărească pe A4. Poţi să-ţi umpli toată casa cu poze frumoase, dacă vrei, deşi pentru postere trebuie să dai 50 de lei deja, ceea ce nu poate fi bine. E cald, noroc cu evantaiul din pene. Îl are din vest, unde oamenii dacă te plac te plac, dacă nu, nu te bagă în seamă şi gata, nu ca românii, care sunt oameni răi şi stau numai cu rânjetul de oftică pe faţă. A fost şi la cei trei tenori, dar nu se compară cu Michel. Madonna a început să cânte abia la 20 de ani, înainte era curtezană nu ca Michel talentat de mic. Avea talentul în sânge, negrii sunt oricum mult mai talentaţi decât albii.

Cu timpul banca pe care ne odihneam amândouă ca înainte de revelion s-a aglomerat. Aş putea chiar să remarc puterea twilight a parcului Izvor, care a făcut ca pe banca respectivă şi pe containerul de gunoi de lângă să încapă lejer o familie cu doi copii, o mătuşă şi două colege de serviciu ale mătuşii, două puştoaice de clasa a VII-a îmbrăcate în haine noi şi tocuri cum nu am purtat nici la nunţi şi eu. Plus încă trei care şi-au găsit loc într-un pomişor plantat probabil anul trecut şi care şi-a găsit, la rândul lui, sfârşitul cu ocazia evenimentului mileniului care ne-a adunat pe toţi acolo. De menţionat, totuşi, că din zona respectivă şi beneficiind avantajul schimbării de perspectivă datorat înălţimii la care ne aflam cu toţii, cele 13 persoane şi eu puteam vedea foarte bine ce se întâmpla pe scenă într-un ecran care se afla la mai puţin de 300 de metri de noi. Cum însă nu toată lumea este antrenată la statul într-un picior şi nici concertul nu părea să mă facă să merite durerea, am renunţat la poziţia mea privilegiată în favorarea unei băi de mulţime. M-am bucurat cu atât mai mult cu cât locul meu a fost luat de două persoane, respectiv doi colegi de şcoală ai copilului listat mai sus, care din câte am înţeles, au decis să se ţină cu rândul în cârcă.

De la momentul respectiv am dedicat circa 105 de minute inspectării publicului, că oricum cântarea nu prezenta cine ştie ce interes, una că pe madonna nu aveam cum să o văd de la un kilometu cât era distanţa dintre noi două, dar parcă niciodată nu a fost mai mare, şi apoi că nici ce băga ea acolo nu îmi rupea capul, cel puţin nu ca mulţimea care mă înconjura. În spate la madonna o atmosfera câmpenească cum vanghelie nu a reuşit şi nici nu va reuşi vreodată să facă. Păcat că nu se gândise nimeni să aducă grătarul, că ar fi mers un mic şi o halcă de porc.

Oricum, m-am distrat pe cinste acolo în spate, m-am încins în hore, mi-am notat câteva reţete de ardei umpluţi de la o gospodină de 200 kg care acum a ieşit din casă prima dată după mulţi ani, i-am huiduit pe ţigani, dar m-am şi emoţionat la melodiile de inimă şi dor, am stat întinsă pe iarbă, dar m-am şi înghesuit cu alte sute de persoane transpirate şi cu mâinile spânzurate de câte un telefon cu cameră, că nicio călătorie cu 32-ul nu a egalat vreodată această experienţă.

Şi cel mai tare mi-a placut cum am plecat de la madonna, în corp compact alături de câteva sute de persoane, eu, Bota, copiii şi nepoţii lui, pensionara porno şi prinţii dorobanţiului, toţi acelaşi trup, acelaşi suflet, acelaşi ritm al miilor de picioare. Ura!

consumer tramp

2009-08-27T12:28:00.000-07:00

căţeluşi şi pisicuţe

2009-08-27T06:00:00.000-07:00

căţeluşi şi pisicuţe

2009-08-27T05:57:00.000-07:00

distracţia pe cinste
pe care o capeţi de la slide-showul
din autobuz ar trebui să te facă să
uiţi de contactul la secundă cu pielea jilavă?

căţeluşi şi pisicuţe.
marele urs brun, prietenul copiilor,
îşi încinge braţele de tovarăşul lui, omul,
pe locul din spate
al unei motociclete,
cu faţa întoarsă spre noi,
într-un zâmbet
de lună plină

o pisicuţă dulce poartă căciuliţă cu moţ,
ce are ataşate
cozi negre, din bumbac.
un căţeluş, o bonetă albă
de prunc
sau de bucătar?
căzută, atât de comic, într-o parte

voi sunteţi ăia de treziţi din somn animalele?

o, nu-i aşa c-ar fi cu-adevărat drăguţ
ca unul dintre voi să se
trezească de-a binelea
legat de-un stâlp la drumul mare,
cu scotch argintiu la gură şi ruj purpuriu
gol, numai c-un pampers de adulţi?
uită-te în sufletul tău:
chiar aşa de neplăcut ar fi
s-ajungi de râsul secretarelor?

de câte ori ochii pironiţi ai pisicii
te-au surprins făcându-ţi o labă? de câte ori
ar trebui să te lingă la pizdă animalul preferat,
scârbă,
ca să nu mai intoxici lumea
cu odorurile sufletului tău înduioşat?

Intervenţie: Calul albastru.

2009-08-11T05:47:00.000-07:00

intervenţia asupra calului a fost operată de prea-aproape-de-noi-jandarmii-cei-numeroşi. ura!

Ştiţi unde ajunge fierul de la depozitele din Europa de Est? În India şi China, iar de acolo ne trimit altul înapoi. Sunt câteva performanţe remarcabile ale celor care colectează fier vechi. În Ucraina, de exemplu, au furat baritai podul de metal care unea un sat din vestul ţării de restul lumii. Şi una din primele locomotive construite vreodată. Avea 14 tone. În Ungaria au demontat burlane, turle de biserici şi plăci memoriale din bronz. Din acelea cu numele victimelor holocaustului. Au furat sute de bârne noi nouţe cu ocazia reparaţiei podului libertăţii peste Dunăre. Şi una tare din Praga, 63 de trenuri au fost oprite într-o singură zi când au reuşit să adune peste noapte cablurile de cupru dintre două staţii. Cine face asta? Nişte oameni cărora pur şi simplu le place fierul. Îl miros de la distanţe record şi sunt dependenţi de apa cu gust metalic. Iar plăcerea lor cea mai mare este să demonteze angrenaje funcţionale şi să le plimbe cu calul albastru printre bolizii de la semafor.
Iar toate astea le ştim de la Paul. Ei care Paul. Un prieten de-al nostru, tocilar, de stă în casă şi editează documentare despre exploziile trenurilor şi ale clădirilor dezafectate pentru sutele (?) de telespectatori cu curu-n fotoliu, care crapă de plăcere să vadă cum ordinii i se pun beţe în roate. Paul a ajuns atât de exasperat că se aşteaptă de pe-o clipă pe alta să afle că Femeii de Fier de la Vidraru i-a fost furat fulgerul din mâini şi că Femeia Industrială de la Călăraşi a rămas fără o mână şi-un picior. Paul, în loc să se uite la păstrăvi în râu şi sălcii în vânt, şterge stâlpii de electrificare de lângă lizierele filmate pentru aceiaşi telespectatori. Înlătură, în prostie şi-n turbare, artefactele umane de pe alte artefacte umane pentru limpezimea creierului şi odihna minţii.

Instalaţie igienică

2009-05-11T07:36:00.000-07:00

inside jokes

2009-04-11T04:46:00.000-07:00

noi vă iubim timpul preţios

2009-04-01T06:01:00.000-07:00

aşa că de azi nu o să vi-l mai răpim

mulţumim prietenilor şi colaboratorilor noştri

pentru că de acum

spaţiile sunt mai atractive

şi cadrele nu se mai deschid ostile

vă îndemn

să înălţăm cu veselie pasul de mort

adio